Dec 21
Mai jos va enumeram muzeele din Bucuresti:

Casa Memoriala C.I. Nottara
Adresa: Bd. Dacia, nr. 105
Telefon: 210.38.23


Casa Memoriala George Bacovia
Adresa: Str. G. Bacovia, nr. 63
Telefon: 332.45.47


Casa Memoriala George Calinescu
Adresa: Str. G. Calinescu, nr. 53
Telefon: 231.31.63


Casa Memoriala Tudor Arghezi
Adresa: Str. Martisor, nr. 26
Telefon: 332.59.00


Casa Memoriala pictor G.H. Tatarascu
Adresa: Str. Domnita Anastasia, nr. 7
Telefon: 314.10.06


Casa Muzeu Theodor Pallady
Adresa: Str. Spatarului, nr. 22
Telefon: 211.49.79


Complexul Muzeistic Manastirea Antim
Adresa: Str. Antim Ivireanu, nr. 29


Muzeul "Curtea Veche"

Adresa: Str. Franceza, nr. 25-31
Telefon: 314.03.75


Muzeul "Gheorghe Marinescu"
Adresa: Str. Thomas Masaryk, nr. 27


Muzeul "Theodor Aman"
Adresa: Str. C.A. Rosetti, nr. 8
Telefon: 314.58.12


Muzeul "Victor Babes"
Adresa: Str. Andrei Mureseanu, nr. 14A
Telefon: 230.23.02


Muzeul Cailor Ferate Romane
Adresa: Calea Grivitei, nr. 193 B
Telefon: 222.75.20


Muzeul Colectiilor de Arta
Adresa: Calea Victoriei, nr. 111
Telefon: 650.61.32


Muzeul Comunitatii Armenesti
Adresa: Bd. Carol I, nr. 43


Muzeul Comunitatii Evreiesti
Adresa: Str. Mamulari, nr. 3
Telefon: 315.08.37


Muzeul Literaturii Romane
Adresa: Bd. Dacia, nr. 12
Telefon: 212 58 45 / 212 58 46 / 212 96 51

Muzeul Militar National
Adresa: Str. Mircea Vulcanescu, nr. 125-127
Telefon: 638.76.30

Muzeul National "George Enescu"
Adresa: Calea Victoriei, nr. 141
Telefon: 659.75.96


Muzeul National Cotroceni
Adresa: Bd. Geniului, nr. 1
Telefon: 221.12.00

Muzeul National de Arta
Adresa: Calea Victoriei, nr. 49-53
Telefon: 314.81.19; 313.30.30

Muzeul National de Arta Contemporana

Adresa: Str. Izvor 2-4, Bucuresti / Palatul Parlamentului, aripa E4, intrearea prin 13 septembrie
Telefon: 318.91.37 / 313.91.15 / 312.51.47

muzeul national de geologie "> muzeul national de geologie ">Muzeul National de Geologie
Adresa: Sos. Kiseleff, nr. 2
Telefon: 212.89.52

Muzeul National de Istorie
Adresa: Calea Victoriei, nr. 12
Telefon: 315.82.07

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa"
Adresa: Sos. Kiseleff, nr. 1
Telefon: 312.88.26

Muzeul Satului
Adresa: Sos. Kiseleff, nr. 28
Telefon: 222.91.10

Muzeul Taranului Roman
Adresa: Sos. Kiseleff, nr. 3
Telefon: 312.98.75

Muzeul Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida"
Adresa: Str. G-ral Canadiano Popescu, nr. 2
Telefon: 336.93.90

Muzeul de Arta "Frederic Storck si Cecilia Cutescu-Storck"
Adresa: Str. Vasile Alecsandri, nr. 16
Telefon: 211.38.89


Muzeul de Arta Veche Apuseana "Ing. Dumitru Minovici"
Adresa: Str. Dr.Nicolae Minovici, nr. 1
Telefon: 665.73.34

Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucuresti
Adresa: Bd. Bratianu, nr. 2
Telefon: 313.85.15


Observatorul Astronomic
Adresa: Bd. L. Cataragiu, nr. 21
Telefon: 212.96.44

     media: 5.00 din 1 vot
Dec 21

Istoria orasului Bucuresti asa cum nu a mai fot prezentata pana acum, cu lux de amanunte din cele mai vechi timpuri


Rezultatele cercetărilor arheologice atestă că teritoriul pe care se află Bucureştiul a fost locuit neîntrerupt încă din epoca paleotica (aşchii tăioase din cremene, un „nucleu” de silex descoperite pe malul Lacului Fundeni, carierele de nisip din Pantelimon, dealurile de la Mihai-Vodă şi Radu-Vodă . Au fost scoase la iveală numeroase aşezărineolitice; din perioada culturii Dudeşti s-au descoperit urme la Dudeşti, pe malul Lacului Cernica, pe malul Lacului Fundeni etc. Din perioada culturii Boian s-au găsit urme la Glina, Dudeşti, Căţelu, Bucureştii-Noi, Giuleşti, Dealul Spirei, Pantelimon. La Cernica s-a găsit una din cele mai mari necropole din Europa din perioada Boian. În morminte s-au descoperit şi „perle” din minereu de cupru, cele mai vechi din ţară şi printre cele mai vechi din Europa .

Din perioada culturii Gumelniţa s-au găsit aşezări la Glina, Jilava, Măgurele ş.a. La Chitila s-a descoperit o brăţără de aramă, cu capete în formă de şarpe. Acest tip de brăţară stă la originea altor brăţări cu capete de şarpe realizate însă mai târziu. Se confirmă astfel părerile istoricilor Vasile Pirvan si Nicolae Iorga că arta traco-dacilor are origini în milenii anterioare .

S-au descoperit urme din cultura Tei (a doua etapă a bronzului): securi de bronz, cuţite, ace, vârfuri de săgeţi etc., din epoca fierului, în special din partea a doua a epocii, care coincide şi cu începutul culturii geto-dacilor. La Bălăceanca s-au descoperit două aşezări cu zece bordeie şi şase locuinţe de suprafaţă. Urme ale unei locuiri îndelungate s-au găsit sub mănastirea Mihai Voda. S-au descoperit: cuptoare de ars oale, ceşti dacice, o monedă din timpul împăratului roman Galienus, cosoare, râşniţe rotative etc.

Descoperirile din secolul al IV-lea confirmă coexistenţa în zona Capitalei a unor populaţii dacice cu goţii şi sarmaţii de ramură alanică şi faptul că existau relaţii cu romanii. Din secolele VI-VII s-au descoperit pe malurile Colentinei şi Dâmboviţei semibordeie cu o cameră, cu cuptor de gătit şi unelete casnice, ceramică. În secolele X-XIV urme de aşezări s-au găsit pe malurile tuturor apelor din zonă, bordeie cu cuptoare de gătit şi încălzit, ceramică fină, monezi, urme ale culturii Dridu La Pipera, în Bucureştii Noi, în Piaţa de Flori, la Crângaşi şi la Giuleştii-Sârbi au fost descoperite aşezări ale populaţiei vechi româneşti din secolele X-XI, iar în pădurea Pantelimon, pe malul Lacului Tei, aşezări din secolele XII-XIV. Începând cu secolul al XV-lea, mărturiile arheologice se completează cu izvoare scrise.

Tradiţia spune că întemeierea oraşului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alţii pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiţii este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.

O altă tradiţie, din secolul al XVI-lea, vorbeşte despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureştiului. Primul care scrie despre acest lucru este raguzanul Luccari, după o călătorie prin Ţara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureştiul este numit „Cetatea noastră”

Prima atestare documentară certă a Bucureştiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Ţepeş scuteşte de dări şi întăreşte dreptul de proprietate al unor locuitori. Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900. Vlad Ţepeş petrece patru din cei şase ani de domnie „în cetatea Bucureşti”, preferându-l reşedinţei Târgovişte.

În timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, 18 din cele 25 de documente care au înscris pe ele locul de unde au fost emise sunt din Cetatea de Scaun Bucureşti.

Mircea Ciobanu în timpul domniei sale ridică un palat domnesc numit mai tîrziu Curtea Veche; în 1558-1559 în curtea domnească se construieşte o biserică, cea mai veche construcţie păstrată în forma sa originală iar în 1562 se ridică şi biserica Sf. Gheorghe cunoscută ca Sf. Gheorghe-Vechi sau „cel românesc” după ce Constantin Brâncoveanu construieşte în 1707 Sf. Gheorghe-Nou sau „cel grecesc”.

Oraşul se dezvoltă continuu iar din secolul al XVII-lea se întinde şi pe malul drept al Dâmboviţei; în partea de vest se întinde până în zona Cişmigiu iar în est până la intersecţia Căii Moşilor cu Hristo Botev de astăzi. În 1563 este menţionat „pazarul” (de la turcescul bazar), piaţa Bucureştiului situată în apropierea Curţii domneşti. Zece ani mai tîrziu, în 1573 Alexandru al II-lea Mircea înfiinţează la mănăstirea Plumbuita prima tipografie cunoscută din Bucureşti. În septembrie 1593 Mihai Viteazul devine domn al Ţării Româneşti iar în 1594 începe lupta antiotomană. La 15 august 1595 Capitala este ocupată de turci; Sinan Paşa întăreşte oraşul săpînd un şanţ lat de circa 6 metri şi tot atât de adânc şi întărituri la marginea şanţului din două rânduri de trunchiuri de copaci îngropaţi care aveau spaţiul dintre ei umplut cu pământ. Bisericile au devenit Moschei. La retragerea turcilor din Bucureşti, în octombrie 1595, Sinan Paşa a prădat şi a incendiat oraşul

Noul domnitor, Radu Şerban, preferă Târgovişte ca cetate de scaun dar nu neglijează Bucureştiul şi construieşte în 1631 podul Şerban-Vodă, amenajează heleşteul Şerban-Vodă (astăzi parcul Carol). Radu Mihnea ridică mănăstirea Radu-Vodă care deţinea câteva mahalale şi în jurul căreia se grupează câteva prăvălii. Locuitorii mahalalelor sunt scutiţi de dări cu condiţia ca aceştia să lucreze numai pentru mănăstire. În timpul domniei lui Matei Basarab, Bucureştiul se bucură de prosperitate; se reface Curtea domnească cu mult bun gust, se ridică mănăstirea Târnov în locul unei biserici din lemn, se ridică Biserica Catolică din Bucureşti. Începând cu 1640, domnitorul mută capitala înapoi la Târgovişte. Pentru Bucureşti urmează o perioadă neagră: oraşul este devastat în urma răscoalei seimenilor din 1655 şi a incendiului din 1658. Un an mai târziu este prădat de tătari iar în 1660 în urma unei secete care a durat doi ani, o foamete cumplită se abate asupra ţării.

Bucureştiul devine Capitala Ţării Româneşti în 1659 în timpul domniei lui Gheorghe Ghica şi începe o perioadă de refacere şi de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meşteşugarilor se grupează pe uliţe separate: Şelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc. În 1679 este menţionată funcţionarea unei fabrici de postav. În acelaşi an, domnitorul Şerban Cantacuzino întemeiază prima şcoală românească, Şcoala domnească de la mănăstirea Sf.Sava din Bucureşti şi începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei . În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu în 1689, austriecii intră în Bucureşti şi vorbind despre această perioadă Radu Popescu spune „însă răutăţi ce s-au făcut într-o lună, ce au şezut, limbă nu poate să spuie: bătăi, cazne, legături; egumenii şi unii boiari legaţi cu ştreanguri de gât, pentru făină şi orz, şi carne şi altele ca acestea nenumărate” . În anul1692 domnitorul porunceşte construirea unui drum, Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei de astăzi), care să lege Palatul Brâncovenesc cu proprietăţile de la Mogoşoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnitorului Şerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colţea în 1695, a început construirea bisericii Colţea iar în 1699, în nord-estul oraşului ridică Biserica Fundenii Doamnei

În veacul fanariot, în întreg secolul al XVIII-lea, viaţa Capitalei se află sub o puternică influenţa orientală: costumele boierilor şi ale dregătorilor, protocolul, mâncărurile, băuturile, termenii turceşti sau turco-greceşti (caldarîm, palat, papuci, ciorbă, musaca, peruzea, pafta, filigran, cataif, şerbet). În 1716 sunt fixate pentru prima dată coordonatele Bucureştiului - 44°22' latitudine nordică şi 43°48' longitudine estică - de către Hrisant Nottara, viitorul patriarh al Ierusalimului. Din iniţiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat începe ridicarea mănăstirii Văcăreşti, ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, descrisă drept cel mai mare complex arhitectonic mânăstiresc din secolul al XVIII-lea din sud-estul Europei [13] (dărâmată în ultimii ani ai dictaturii comuniste). Se construiesc alte mari biserici şi aşezăminte ale Bucureştiului: Biserica Creţulescu, Biserica Stavropoleos , aşezămîntul „Domniţa Bălaşa” care cuprindea o biserică, o şcoală şi un azil. „Uliţa cea Mare” devine Lipscani. În 1742 se ridică biserica Bucur în spatele mănăstirii Radu Vodă; mai târziu s-a considerat că ar fi fost ridicată chiar de ciobanul Bucur în secolul al XIV-lea [14] dar în realitate era un paraclis al mănăstirii Radu Vodă, astăzi declarat monument istoric.

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Bucureştiul este ocupat de trupele imperiului rus de două ori. Prima perioadă de ocupaţie şi administraţie militară rusă începe în 1769 când domnitorul Grigore III Ghica este îndepărtat şi durează până în primăvara anului 1770. La Arhiva Centrală de Stat miliatro-istorică din Moscova s-a descoperit un plan al Bucureştiului desenat de ofiţerii ruşi în anul 1770 [15] . Conform planului, limita Bucureştiului era dată de actualele străzi Mihai Bravu, Ştefan cel Mare, Plevnei, Elefterie, Dealul Spirei, Filaret, Dealul Piscului, Dudeşti. A doua ocupaţie a ruşilor are loc în noiembrie 1770 şi se întinde pe o perioadă de cinci ani.

În timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti apar cişmelele publice, se iniţiază măsuri şi reforme în domeniul fiscal, judecătoresc şi social, se ridică mănăstirea Chiajna în vestul oraşului, se încearcă o sistematizare a Dâmboviţei pentru evitarea inundaţiilor, se înfiinţează „Epitropia obştilor”, organ administrativ care se ocupă cu probleme edilitare, se organizează un orfelinat numit orfanotrofion. În martie 1775 începe construirea în Dealul Spiriei a unei noi curţi domneşti, Curtea Nouă. În 1776 domnitorul hotărăşte graniţele Bucureştiului, dând dispoziţie să se pună la marginea oraşului hotare şi cruci dincolo de care „a se întinde nimeni cu facere de case” şi stabileşte numărul mahalalelor la 67. Pe Podul Şerban Vodă domnitorul construieşte case de primire a paşalelor, emirilor, mumbaşirilor sosiţi în oraş cu diverse misiuni; casele se numesc beilic iar o vreme strada unde s-au construit aceste case se va numi Podul Beilicului. În 1781 se publică în cartea Geschichte des Transalpinische Daciens un document cartografic al oraşului redactat în jurul anului 1780 de Franz Joseph Sulzer, profesor la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti.

În 1782 se deschid în Capitală primele agenţii diplomatice străine; prima este Rusia urmată în acelaşi an de Austria, în 1785 de Franţa, în 1786 de Prusia şi în 1801 de Anglia.

La 29 octombrie 1789 Bucureştiul este ocupat de trupe austriece (nemţii cu coadă cum erau numiţi din cauza perucilor). Perioada de administraţie militară austriacă va dura până la 24 iulie 1791.

După ce la începutul lunii martie Tudor Vladimirescu trimite către bucureşteni mai multe proclamaţii prin care le cerea să se solidarizeze cu mişcarea sa [16] , la 21 martie1821intră în Bucureşti sechestrând o parte din boieri în casa lui Dinicu Golescu, Belvedere, şi domnind aproape ca un domn [17] . Pe 17 mai 1821, la două zile după ce Tudor Vladimirescu şi armata sa, „Adunarea norodului”, părăsesc oraşul, Capitala este ocupată de turcii veniţi să potolească Revoluţia. Începe o perioadă de ocupaţie turcească terminată în iunie 1822, perioadă în care în oraş se comit execuţii , se ard case.

Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), primul domnitor pământean din Ţara Românească după epoca fanariotă a iniţiat o serie de lucrări edilitar-urbanistice: pavarea cu piatră a celor patru drumuri principale ale oraşului (Podul Târgului de Afară, Podul Mogoşoaiei, Podul Calicilor şi Podul Şerban Vodă), construirea de palate, biserici, cazărmi etc. În 1824, în Bucureşti sunt menţionate în documente 1.515 prăvălii din care 255 erau „de frunte”, 489 „de mijloc” şi 771 „de coadă” [20] . Domnitorul Ghica este înlăturat iar la 16 mai1828 trupe ruseşti conduse de generalul Roth intră în Capitală; potrivit Tratatului de la Adrianopol, principatele dunărene rămân drept gaj sub ocupaţie şi administraţie rusească până la achitarea despăgubirilor de război către Imperiul Otoman [21] . În timpul administraţiei ruseşti condusă de generalul Pavel Kiseleff intră în vigoare Regulementul Organic. Având reşedinţa la Bucureşti, Kiseleff se implică în viaţa oraşului: impune carantina în oraş pentru stoparea ciumei şi a holerei, măreşte numărul de medici, numeşte o „Comisie într-adins pentru înfrumuseţarea şi îndreptarea Poliţiei”, elaborează „Regulamentul de înfrumuseţare a oraşului”. În 1841 în timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica i se acordă cetăţenia muntenească iar în 1844, de ziua generalului, Şoseaua din Bucureşti, a doua stradă ca importanţă după Podul Mogoşoaiei, a fost denumită Şoseaua Kiseleff, nume neschimbat de peste 160 de ani.

Primul recensământ al populaţiei realizat după criterii ştiinţifice în 1831 indică următoarele cifre [23] :

Zonă

Mahalale

Case

Locuitori

Fabrici

Roşie

12

1.116

11.188

4

Albastră

16

2.391

12.279

32

Galbenă

21

2.018

10.190

4

Verde

13

1.871

10.367

21

Neagră

18

1.946

9.864

5

În 1834 s-a introdus nomenclatura oficială a străzilor Capitalei, străzile se lărgesc, sunt pavate şi dotate cu canalizare. În această perioadă, au fost construite palatele Ghica, Sutu, Ştirbei şi au fost înfiinţate: Eforia Spitalelor (1831), Arhivele Statului (1831), „Societatea Filarmonica” (1833), „Societatea literară” (1836), „Societatea d-agricultură a Rumâniei” sub conducerea lui Mihail Ghica (1836), Imprimeria statului (1839), se deschide la Colegiul Sf. Sava prima expoziţie de artă din ţară (1836) [24] , a apărut primul „Muzeu de istorie naţională şi antichităţi“ (1834), se organizează biblioteci publice (1836), s-au dat în folosinţă spitalele Brâncovenesc (1838), Filantropia (1839), prima maternitate din Bucureşti numită „Spitalul de naşteri”’ (1839). Oraşul este afectat de dezastre naturale şi epidemii care aduc mari pagube. În 1829 apare primul ziar din Ţara Românească, „Curierul românesc” sub directoratul lui I.H. Rădulescu. Apar ziarele: „România” (1836), „Universul” (1837), „Magazin Istoric pentru Dacia” (1845), „Bukarester Deutsche Zeitung” (1845); încep să se tipărească cărţi pentru şcoli.
Într-o carte apărută în 1839 „Coup D’oeil sur la Valachie et la Moldavie”, Raoul Perrin spune despre Bucureşti că avea 1.500 de străzi pline cu câini şi 130.000 de locuitori [25] . Sunt înfiinţate pieţe noi: piaţa Suţu (1840), piaţa Amzei (1841), piaţa Sf. Vineri (1841), piaţa de pe maidanul Dudescului, piaţa de pe podul Caliţei, piaţa de pe maidanul Dulapului (1845). Se amenajează grădina Cişmigiu şi începe ridicarea Teatrului Naţional Capitala este afectată de marele incendiu din 1847 în timpul căruia mor 15 oameni şi aproape 2000 de cădiri sunt distruse [26] .
În secolul al XIX-lea influenţa orientală este echilibrată de manifestarea influenţei occidentale: în îmbrăcăminte, limbă, instituţii, mentalitate.

Revoluţia a reprezentat un moment de referinţă pentru istoria oraşului. Aici îşi desfăşura activitatea încă din 1843 societatea secretă „Frăţia”, aveau loc întâlniri secrete ale revoluţionarilor în casa lui C.A. Rosetti. Bucureştenii ieşiţi pe străzi îl determină pe domnitorul Gheorghe Bibescu să abdice şi să părăsească Capitala. La 15 iunie, pe Câmpia Filaretului (numită apoi Câmpia Libertăţii), circa 30.000 de oameni asistă la depunerea jurământului guvernului provizoriu, Bucureştiul devenind sediul Guvernului Revoluţionar. La 13 septembrie pompierii şi alte trupe se opun forţelor turceşti în lupta din Dealul Spirii [27] dar Revoluţia este înfrântă, trupele turceşti ocupă oraşul. În octombrie îşi fac intrarea în Bucureşti şi circa 7000 de militari ruşi. Începe o perioadă de dublă ocupaţie, rusească şi turcească care va dura până în aprilie 1851.

În Capitală se înfiinţează cimitire noi: Bellu, Sf. Vineri şi Ghencea, se construieşte Hipodromul de la Şosea (1851), se înfiinţează Conservatorul de muzică (1851), se organizează prima galerie de pictură din Bucureşti unde pictori români ca Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu P. Valstein etc expun aproximativ 80 de lucrări .

În 1853 este înfiinţată moara lui Assan cea mai modernă moară din ţară dotată cu o maşină cu aburi, valţuri şi site; moara va fi demontată de turci şi transportată la Istanbul în 1918, în timpul ocupării Capitalei.

Pentru Bucureşti începe o perioadă a ocupaţiilor străine: ocupaţie militară rusă din vara anului 1853 până în iulie 1854, ocupaţie turcească din iulie 1854 până în august 1854 şi ocupaţie austriacă din 1854 până în 1856.

Medicul militar american James Oscar Noyes scrie într-o carte despre Bucureşti după o vizită din 1854 „Niciodată n-am văzut luxul şi lipsa, frumuseţea şi urâtul, mândria şi sărăcia puse într-un aşa de izbitor contrast. Aici se arată un gen schimonosit de civilizaţie, cum se întâmplă întotdeauna într-o societate în care libertatea şi robia stau alături una de alta.” Medicul militar german Wilhelm Derblich după ce critică şi ironizează unele aspecte ale oraşului menţionează despre Grădina Cişmigiu „este locul vesel de adunare al tuturor plimbărilor […] şi singurul loc unde se uită că te găseşti în Muntenia, ci te crezi transportat aievea într-un elegant loc de distracţie al unui stat civilizat.”

În mai 1857 în Bucureşti se introduce iluminatul public cu petrol lampant devenind astfel primul oraş din lume care foloseşte lămpi cu petrol

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor .

Noul domnitor este întîmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureşteni. La sfârşitulul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susţine ideea ca Bucureşti să devină capitală a Principatelor motivând prin faptul că ţările europene şi Turcia considerau Bucureştiul drept capitală, aici erau reşedinţele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iaşi către Bucureşti, spunând printre altele:

Oraşul Bucuresci este de seculi făcut pentru ca să fie Capitala României. Aproape de arterul principal al comerciului, al bogăţiilor Principatelor Unite, Dunărea, pe drumul cel mare al Occidentului către Orient, cu o populaţiune numeroasă, compactă şi eminament românească, Bucurescii este apoi singurul oraş care are elementul cel mai puternic al unei ţării, clasa sau starea de mijloc. Nicăierea, în nici un oraş al României nu există un centru de lumini mai mari, un popul cu aspiraţiuni mai naţionale şi mai liberale, un spirit public mai neatârnat. Nicăieri opiniunea publică n-a putut a se dezvolta şi domni mai mult decât în Bucuresci.— Mihail Kogălniceanu

Notele călătorilor străini în Bucureştiul acestei perioade îl descriu drept un oraş al contrastelor [31] , „arată când ca un sat, când ca o capitală [32] .

La 24 ianuarie 1862 se deschide primul parlament al României iar Bucureşti este proclamată capitala ţării.

Noul statut de capitală a României a adus oraşului Bucureşti un ritm rapid de dezvoltare sub toate aspectele: străzile din oraş se pavează cu granit, piatră cioplită şi piatră de râu, se construiesc trotuare pietonale pe străzile principale, se amenajează grădina botanică, se înfiinţează gimnaziile Lazăr şi Matei Basarab, Universitatea din Bucureşti, Şcoala de Bele-Arte, se amenajează noi pieţe şi grădini publice, se construieşte prima linie de cale ferată dintre Bucureşti şi Giurgiu, se pune piatra de temelie a Azilului Elena Doamna pentru fete orfane. Se înfiinţează noi societăţi: Societatea Română de Ştiinţe (1862), Societatea română de arme, gimnastică şi dare la semn (17 mai 1862) - prima asociaţie sportivă din România, Direcţia Centrală a Poştelor (4 august 1862), Societatea pentru învăţătura poporului român (1866), Societatea Literară Română (13 aprilie 1866) - care devine din august 1867, Societatea Academică Română, iar din martie 1879 Academia Română, Societatea de ştiinţe fizico-naturale (1868), Filarmonica Română (11 mai 1868) - astăzi Filarmonica „George Enescu“- care îşi susţine concertul inaugural la 27 decembrie 1868, Societatea de geografie (27 iunie 1875), Societatea Naţională de Cruce Roşie a României (16 iunie 1876) etc.
Numărul de locuitori creşte de la 65.000 în 1831 la 121.734 în 1860

La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliţie formată din liberali şi conservatori. Bucureştenii, în număr de 30.000 [35] îl întâmpină pe prinţul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei , Dumitru Brătianu îi oferă cheile oraşului.

Materiarele folosite pentru acest articol sunt preluate de pe Wikipedia, Wapedia, Micul Paris, etc. toate fiind gasite pe internet.

     media: 4.27 din 11 voturi

Beautiful singles in your area. Meet them now!