Iasi prezentare Generala

Municipiul Iaşi este situat in nord-estul Romaniei fiind resedinta judetului Iasi. Este cel mai mare oras din Moldova si unul dintre cele mai mari din Romania cu aproximativ 348000 locuitori si in acelasi timp este principalul centru economic si cultural din aceasta zona a Romaniei.


Numele Iasului provine de la un vechi trib, "iasigetii", care s-au stabilit aici in jurul datei 100 i.e.n. Zona fusese insa locuita cu mult inainte, arheologii aratind ca un sat de linga Iasi, Cucuteni, a fost un centru foarte puternic al culturii paleolitice.


Iasi, "orasul celor sapte coline", a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale Totuşi, deoarece existau (şi încă mai există) clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu Biserica armeană costruită în 1385), se crede că oraşul este mult mai vechi.


In Iasi au trait si s-au format oameni ca Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir . Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gh. Asachi, Mihail Kogalniceanu , Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu , Ion Creanga, G. Ibraileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, M. Ralea, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernatescu, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racovita. Singurul roman care a primit premiul Nobel, George Emil Palade, s-a nascut in Iasi.

La începutul anului 2001, municipiul Iaşi a primit titlul şi diploma

de "Oraş de cinci stele" în raport cu atractivitatea mediului de afaceri, în cadrul unui proiect iniţiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti în colaborare cu IRIS CENTER (în România au mai fost medaliate municipiile Timişoara, Iasi Napoca şi Giurgiu).

Când se vorbeşte despre Iaşi, se au în vedere mai ales sistemul educaţional şi de cercetare de înaltă calitate şi numeroasele bogăţii culturale. Dar oraşul Iaşi însemnă mai mult decât universităţi de calitate şi spiritualitate .Capacitatea industrială actuală a judeţului, combinată cu situarea într-o zonă cu numeroase resurse naturale şi materii prime, fac din Iaşi un important obiectiv comercial şi industrial, cu un potenţial dezvoltat pentru viitor.

     media: 4.17 din 6 voturi

Comments are closed.

Beautiful singles in your area. Meet them now!