Municipiul Suceava este resedinta judetului Suceava si este : situat în partea de NE a României, 47°40`38" latitudine nordică şi 26°19`27" longitudine estică, aproximativ în centrul Podişului Sucevei - pe două trepte de relief: un platou a cărui altitudine maximă atinge 385 m pe Dealul Zamca, lunca şi terasele râului Suceava, cu altitudine sub 330 m.
Populaţia Municipiului Suceava este de 105.865 locuitori, din care: 50.684 bărbaţi si 55.181 femei (după ultimul recensământ din 2002).
Descoperirile arheologice atestă, pe locul actualului oraş, existenta unor aşezări ale dacilor liberi. Ele au fost locuite începand cu cea mai veche perioadă a societăţii omeneşti, paleoliticul. Săpăturile din preajma Cetăţii de Scaun au confirmat o veche aşezare din perioada neoliticului timpuriu, de acum 7000 de ani, de tipul culturii Criş.
Din epoca bronzului (mil. II î.Hr.) s-au găsit două morminte în cutie de piatră, descoperite în partea de Vest a oraşului. Există şi alte dovezi ale existenţei aşezărilor omeneşti din epoca fierului, primul mileniu î.Hr. Pentru primele secole ale erei noastre, s-au descoperit vestigii ale dacilor liberi, pe malul stâng al pârâului Scheia, din sec.II - III e.n., care prin tipul locuinţelor, tehnica ceramicii - dovedesc vechi tradiţii dacice precum şi influenţa civilizaţiei romane. (Din aceeaşi perioadă existând şi azi un cimitir în zona străzii Ana Ipătescu).
Din vremea migraţiei popoarelor datează vechile aşezări săteşti, care în sec.XIV-lea se grupează în partea de Est a actualului oraş, aici constituindu-se primul nucleu al viitorului oraş medieval.
Transformarea aşezării rurale în aşezare urbană îşi atinge apogeul în sec. XIV-lea, fapt ce l-a determinat pe Petru I Muşat (1375-1391) să-şi schimbe reşedinţa sa domnească de la Siret la Suceava care devine astfel pentru mai bine de două secole, capitala Moldovei (din 1388 - 1566). Atunci s-au ridicat curţile domneşti şi biserica Mirăuţi (prima catedrală mitropolitană) şi Cetăţile Şcheia şi Cetatea de Scaun. Timp de două secole XV - XVI, Suceava a ocupat un loc de prim plan în istoria oraşelor Moldovei, fiind cel mai important centru al producţiei de mărfuri si al schimbului intern si extern, aici aflându-se vama principală a tării, pe unde erau obligate să treacă toate caravanele de negustori. Apogeul strălucirii Sucevei este atins însă în vremea marelui domnitor Ştefan cel Mare (1457-1504), acesta acordandu-i o atenţie sporită, consolidând Cetatea de Scaun, Curtea Domnească, adăugând noi şi importante construcţii în oraş, îngrijindu-se de dezvoltarea sa economică şi culturală.
În vara anului 1476, ambiţiosul Mohamed II şi-a încercat norocul sub zidurile cetăţii, dar dârza rezistenţă a moldovenilor i-a frânt voinţa victoriei şi l-a silit să se retragă în mod ruşinos. Ştefan făcuse din Suceava un punct strategic al sistemului său de apărare. În 1497, 21 de zile şi nopţi în şir, tunurile leşilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor.
Urmaşii lui Ştefan cel Mare - Bogdan cel Orb, Ştefăniţă Vodă, dar mai ales Petru Rareş, au continuat politica înaintaşilor, contribuind la ridicarea nivelului de dezvoltare economică, artistică şi culturală a Sucevei. La 21 mai 1600, armatele vievodului Mihai Viteazul, intrau, fără luptă, în Cetatea de Scaun, încheindu-se astfel actul primei Uniri a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei. Pe 26 mai Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jură credinţă marelui voievod care se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Fără a mai atinge nivelul epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş, Suceava cunoaşte în vremea domnitorului Vasile Lupu (1634 - 1653) un nou moment de înflorire economică şi culturală, după care urmează declinul său favorizat de distrugerile provocate de războaiele turco-polone. Treptat-treptat, reşedinţa preferată a urmaşilor lui Petru Rareş devin Iaşii, fără ca Suceava să fie părăsită deodată. Din a doua jumătate a sec.XVII începe să se accelereze procesul de decădere a oraşului. Cetatea de Scaun este distrusă pentru a nu putea fi folosită de domnii ostili Porţii Otomane sau de armatele poloneze intrate în conflict cu turcii.
În 1775, Nordul Moldovei intră sub stăpânirea Austriei, sub stăpânire Habsburgică acest teritoriu e denumit Bucovina. Referindu-se mai întâi provinciei Galiţia, spre 1849 devine provincie autonomă şi depinde direct de coroana imperială austriacă. Bucovina era împărţită în două ţinuturi - Suceava şi Cernauţi. Din anul 1868 Suceava devine reşedinţă de judeţ. În 1860 se înfiinţează gimnaziul de băieţi, în 1871 tribunalul, apoi o cazarmă şi un spital. Spre 1871 e construită o linie ferată până la Iţcani, dinspre Dorneşti, făcând legatura prin Burdujeni, cu vechea Românie. La începutul sec.XX se construieşte uzina electrică, se introduce instalaţia de apa şi canalizare, iau fiinţă mai multe bănci de credit.
La 6 noiembrie 1918, Suceava este eliberată de sub stăpânirea străină, în acea dată numărând 1.424 case cu 10.200 locuitori.
În perioada interbelică, Suceava - reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, se dezvoltă lent din punct de vedere economic. Suceava era mai mult un centru negustoresc, unde se făcea schimbul produselor din zona de munte şi de câmpie, în ajunul celui de-al doilea război mondial, industria oraşului fiind reprezentată doar de două mori, o fabrică de mezeluri, una de zahăr, una de culori de pământ, o presă de ulei, două tăbăcării şi ateliere meşteşugăreşti. În această perioadă , în Suceava funcţionau liceul de baieţi "Ştefan cel Mare", unul de fete, un gimnaziu comercial, altul industrial de baieţi, şi unul profesional de fete, două şcoli primare şi două grădiniţe.
După cel de-al doilea război mondial, Suceava cunoaşte o dezvoltare economico-socială sub regimul comunist. Astfel, în partea de Nord-Est a oraşului, pe malul Sucevei, cât şi în vest, în zona Şcheia, s-au concentrat cele mai importante obiective industriale ce prelucrau materii prime din această parte a ţării (fabrici de hârtie, prelucrare a lemnului, piese maşini si utilaje, sticlă, industrie alimentară, industria uşoară). Industrializarea rapidă a Sucevei, începând cu anii '60, a determinat construirea de noi cartiere de locuinţe cât şi clădiri de utilitate publică, un nou spital cu peste 700 de locuri, casă de cultură, Institutul de învăţământ superior, hoteluri, parcuri şi pieţe noi. Ca o altă consecinţă a dezvoltării industriale transportul ia amploare, astfel amintim aeroportul Salcea (la 12 km de oraş), modernizarea celor trei gări, transportul în comun.
Municipiul Iaşi este situat in nord-estul Romaniei fiind resedinta judetului Iasi. Este cel mai mare oras din Moldova si unul dintre cele mai mari din Romania cu aproximativ 348000 locuitori si in acelasi timp este principalul centru economic si cultural din aceasta zona a Romaniei.
Numele Iasului provine de la un vechi trib, "iasigetii", care s-au stabilit aici in jurul datei 100 i.e.n. Zona fusese insa locuita cu mult inainte, arheologii aratind ca un sat de linga Iasi, Cucuteni, a fost un centru foarte puternic al culturii paleolitice.
Iasi, "orasul celor sapte coline", a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale Totuşi, deoarece existau (şi încă mai există) clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu Biserica armeană costruită în 1385), se crede că oraşul este mult mai vechi.
In Iasi au trait si s-au format oameni ca Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir. Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gh. Asachi, Mihail Kogalniceanu, Al. Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, G. Ibraileanu, M. Sadoveanu, N. Iorga, M. Ralea, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernatescu, Otilia Cazimir, I. Teodoreanu, Costache Negruzzi, Al. Philippide, Emil Racovita. Singurul roman care a primit premiul Nobel, George Emil Palade, s-a nascut in Iasi.
La începutul anului 2001, municipiul Iaşi a primit titlul şi diploma
de "Oraş de cinci stele" în raport cu atractivitatea mediului de afaceri, în cadrul unui proiect iniţiat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti în colaborare cu IRIS CENTER (în România au mai fost medaliate municipiile Timişoara, Iasi Napoca şi Giurgiu).
Când se vorbeşte despre Iaşi, se au în vedere mai ales sistemul educaţional şi de cercetare de înaltă calitate şi numeroasele bogăţii culturale. Dar oraşul Iaşi însemnă mai mult decât universităţi de calitate şi spiritualitate.Capacitatea industrială actuală a judeţului, combinată cu situarea într-o zonă cu numeroase resurse naturale şi materii prime, fac din Iaşi un important obiectiv comercial şi industrial, cu un potenţial dezvoltat pentru viitor.
Orasul Sibiu (Cibinum in latina, Hermannstadt in germana si Nagyszeben in maghiara) este unul din cele mai importante centre comerciale, culturale si turistice din Transilvania si chiar din Romania si este resedinta judetului Sibiu.
Sibiul este situat in partea sudica a Transilvaniei, pe raul Cibin si se situeaza la 45°47' latitudine nordica (in linie cu Lyon) si 24°05' longitudine estica (aproximativ in linie cu Atena), foarte aproape de centrul geografic al Romaniei. Este asezat în depresiunea Cibinului, în apropierea muntilor Fagarasului (circa 20 km), Cibinului (12 km) si Lotrului (circa 15 km), care marginesc depresiunea în partea de sud-vest. În nord si est, teritoriul municipiului Sibiu este delimitat de podisul Târnavelor, care coboara pâna deasupra Vaii Cibinului, prin Dealul Gusteritei.
Municipiul Sibiu se afla în depresiunea Cibinului, într-o zona de câmpie piemontana colinara cu terase ale râului Cibin, care o dreneaza. Orasul nu este delimitat de forme de relief strict conturate, ci le îmbraca si le domina aproape uniformizându-le, prin extinderea zonei construite. Municipiul nu are în perimetrul sau accidente geomorfologice care sa provoace elemente de panta. Altitudinea fata de nivelul marii variaza intre 415 m in Orasul de Jos si 431 m in Orasul de Sus. Prin Sibiu trec drumurile europene E 68 (Arad - Sibiu - Brasov) si E 81 (Cluj - Sibiu - Pitesti - Bucuresti)
Sibiul este un important nod de cale ferata si dispune de un aeroport international cu curse regulare spre Germania si Italia.
POPULATIA Populatia orasului este de 170000 locuitori (2002) Structura etnica a populatiei este urmatoarea: 95 % sunt români 2 % sunt maghiari 1,6 % sunt germani 1,4 % sunt de alte nationalitati Majoritatea populatiei este de religie ortodoxa. Protestantii si catolicii reprezinta 4 % din populatie. 25 % din populatie are peste 50 ani iar 18 % din populatie are studii superioare.
Prima mentiune documentara referitoare la tinuturile sibiene dateaza din 20 decembrie 1191, când papa Celestin al III-lea confirma existenta prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitura care si-a avut sediul la Sibiu. Documentul se refera la organizarea bisericeasca a colonistilor (numiti în documentele din 1191-teutonici ecclesia Theutonicorum Ultransilvanorum, în 1192-1196, document cu referire la prepozitul Sibiului, flandrenzi, iar în 1206 - saxoni), sositi în provincia Sibiu în timpul domniei regelui Géza al II-lea (1141 - 1162) si organizati într-o prepozitura în timpul domniei regelui Béla al III-lea (1172 - 1196). Bula de aur a regelui Andrei al II-lea din 1224 reconfirma colonistilor germani o serie de privilegii (mentinute pe tot parcursul evului mediu, unele chiar pâna în anul 1876), în 1302 este semnalat începutul organizarii sasilor în scaune, Sibiul fiind primul scaun mentionat, iar în 1355 este atestata provincia Sibiului cu cele sapte scaune. Mentionat înca sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumatate a secolului Sibiul obtine calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localitatii prima data sub forma Hermannstadt. Spre sfârsitul secolului al XV-lea se formeaza institutia numita Universitatea saseasca, aflata în fruntea ierarhiei administrative a tuturor sasilor, condusa de un jude regal, mai târziu comite al sasilor. Jurisdictiei Universitatii sasesti i-au fost subordonate ulterior si sate românesti asa numite scaune-filiala în care nu locuiau sasi (T. Nägler).
Perioada medievala se caracterizeaza în Sibiu printr-o dezvoltare economica continua, marcata de activitatea breslelor. Primele statute ale acestora (1376) enumereaza 19 bresle cu 25 meserii; în secolul al XVI-lea existau bresle (ca cea a cizmarilor), din care faceau parte si mesteri care activau în Tara Româneasca sau în Moldova. Numarul breslelor a crescut treptat, în a doua jumatate a secolului al XVI-lea existând 29 de bresle, iar spre 1780 erau atestate 40, într-o perioada în care deja crescuse considerabil rolul manufacturilor. Dezastrul regatului maghiar survenit la Mohács în anul 1526, ocuparea capitalei Buda (1541) si întemeierea principatului Transilvaniei au plasat comunitatea saseasca, si implicit cea sibiana, în fata unei situatii noi în care a fost nevoita sa practice o politica duplicitara, când cea fireasca filohabsburgica, având în vedere afinitatile etnice si culturale, când prootomana.
Din aceste motive orasul va fi asediat de mai multe ori, de catre ambele parti; cu toate acestea Sibiul îsi pastreaza privilegiile. Concomitent, cu începere din 1543, sasii au adoptat reforma religioasa, trecând “în corpore” la confesiunea luterana pe care, în marea lor majoritate, o marturisesc si în prezent. In 1550 in Piata Mare se instaleaza 'stalpul infamiei', un monument gotic ce avea in varf statuia lui Roland, realizata de sculptorul Onoforius.
Sfârsitul secolului al XVI-lea si începutul celui urmator au fost marcate de conflictele militare care vor influenta si evolutia vietii economice si sociale din Sibiu. Ne referim aici, mai întâi, la evenimentele legate de campaniile lui Mihai Viteazul, la batalia de la Selimbar (1599) care s-a desfasurat, de fapt, sub privirile sibienilor masati pe zidurile din sudul orasului. În anii 1601-1603 Sibiul este supus asediului trupelor lui Sigismund Báthory, conduse de Stefan Csáky care a ars si cladirile existente în fata incintelor fortificate. Peste mai putin de un deceniu (1610) Sibiul este ocupat de armata principelui Gabriel Báthory. În 18 februarie 1614, când noul principe Gabriel Bethlen restituie cheile orasului, în oras mai existau doar 53 de gospodari
Odata cu înfrângerea turcilor de catre austrieci la sfârsitul secolului al XVII-lea, Transilvania devine mare principat în cadrul Imperiului Habsburgic. Puterea administrativa este exercitata de catre guberniul care si-a avut sediul la Sibiu între 1692 si 1790. In 1745 se inaugureaza linia postala Viena-Sibiu care efectua curse de doua ori pe luna.
In prima jumatate a sec. XIX un nou val de colonisti, landlerii, se aseaza in Sibiu, mai precis in Neppendorf. Ei proveneau din Austria din zona Salzburg. Treptat prezenta populatiei românesti este tot mai vie, Sibiul devenind spre mijlocul secolului al XIX-lea, centrul spiritual al luptei pentru emanciparea acestei natiuni. În cadrul luptei de eliberare nationala a românilor, la Sibiu este redactat de catre Simion Barnutiu manifestul - proclamatie catre români citit la Blaj, si tot la Sibiu îsi va avea sediul Comitetul national permanent român sub presedintia episcopului Andrei Saguna. În 1863 îsi deschide aici lucrarile Dieta Transilvaniei care voteaza legea privind egala îndreptatire a natiunii române si a confesiunilor sale. Din Sibiu activeaza Partidul National Român din Transilvania, care declanseaza cea mai ampla miscare social-politica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea - Miscarea memorandista în conditiile în care, începând cu 1867 Transilvania a fost anexata Ungariei în cadrul Imperiului austro-ungar.
A doua jumatate a secolului al XIX-lea si primul sfert al secolului XX sunt caracterizate de o dezvoltare economica si sociala fara precedent în Sibiu. Suprafata construita se extinde mult în afara zidurilor: deja în 1841, pe lânga cele 1117 case din interiorul zidurilor, în afara acestora existau înca 869. Daca în 1857 numarul locuitorilor era de 13872, dinamica cresterii populatiei este urmatoarea: în 1868 - 18 998, 1890 - 21 434, 1900 - 26 643 (intramuros - 16 643 din care 15 553 germani).
La inceput de secol XX, Sibiul este un oras vibrant in pas cu vremea: este al 3-lea oras din Imperiul Austro-Ungar iluminat cu curent electric si al doilea in care se introduce tramvaiul electric. Primul cinematograf se deschide in 1909 si apar primele WC-uri publice in 1910. Dezvoltarea urbanistica, economica si sociala de care se bucura Sibiul la inceputul sec. XX, este franata de izbucnirea primului razboi mondial. Dupa primul razboi mondial si Unirea Transilvaniei cu România (1 decembrie 1918), consemnam urmatoarele date demografice: in 1920 erau 32 748 locuitori iar in 1925 in Sibiu locuiau 44 643 suflete din care 23 199 germani. Denumirea orasului se schimba oficial in Sibiu in 1919, iar strazile primesc denumiri romanesti. In 1945, dupa al doilea razboi mondial, incepe deportarea sasilor spre URSS. 2800 persoane de etnie germana au fost deportati, multi dintre ei nu s-au mai intors niciodata. Sistemul comunist cu mici exceptii nu s-a atins de orasul vechi, iar Sibiul devine resedinta judetului cu acelasi nume in 1968. La 21 decembrie 1989 incep la Sibiu demonstratiile anticomuniste continuate in 22 decembrie, soldate cu 89 morti si sute de raniti. Sibiul a fost al doilea oras, cronologic dupa Timisoara, care s-a ridicat impotriva dictaturii comuniste.
Cetatea Bastionara Alba Iulia
Cetatea bastionara din Alba Iulia a fost ridicata între anii 1714-1738, fiind considerata cea mai reprezentativa fortificatie bastionara de tip Vauban din tara noastra. Planul cetatii a fost întocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Stefan de Steinville, completata apoi de generalul Weiss. Lucrarile propriu-zise la fortificatia de la Alba Iulia au început la 4 noiembrie 1715, când s-a pus piatra de temelie a bastionului Carol, dedicat împaratului, situat pe latura de nord a cetatii.
Fortificatia a fost denumita în proiectul lui Weiss "Fortificatia capitala de la Alba Iulia din Principatul Transilvaniei".
Între secolele XVIII-XIX cetate a îndeplinit rolul de centru militar al Transilvaniei si de depozit general pentru armament. Perimetrul zidurilor este de aproximativ 12 kilometri, acestea fiind ridicate cu ajutorul a 20000 de iobagi. Cetatea este alcatuita din 7 bastioane (Eugeniu de Savoia, Sf.Stefan, Trinitatea, Sf. Mihail, Sf. Carol, Sf. Capistrano, Sf. Elisabeta) configurându-i imaginea stelata caracteristica cetatilor de acest tip.
Cel mai mare dintre bastioane este cel al Trinitatii, care masoara 116 si 135 m si are plasat în centru un blazon încoronat cu câmpuri multiple si frunze de acant. Zidurile cetatii sunt construite din caramida , piatra de cariera sau din ruinele cetatii romane, ele masurând la baza 3m, iar la vârf 1,20 m fiind sprijinite de contraforturi pentru a neutraliza înpingerile pamântului. Intrarea se face prin sase porti, decorate cu statui si reliefuri de catre o echipa de sculptori condusa de Johhan Konig. Proiectarea si construirea cetatii a determinat si modificarea tramei stradale, astfel s-au construit cele sase porti, trei spre oras si alte trei spre câmpul de instructie din vest. Cetatea este impresionanta atât prin elementele decorative, cât si prin frumusetea celor sase porti ale fortificatiei, care sunt unice în toata arhitectura militara europeana. Fara îndoiala, sursa de inspiratie pentru artisti a fost mitologia antica, decoratia fiind realizata de sculptori ca Johann Konig, Johann Vischer si Giuseppe Tencalla. In totalitate cetatea se impune ca cel mai semnificativ ansamblu de plastica figurativa baroca din Transilvania. Intre zidurile ei s-au desfasurat evenimente de cea mai mare importanta pentru istoria poporului roman: epilogul rascoalei lui Horea si marea unire a Transilvaniei cu Romania la 1 Decembrie 1918.
Catedrala Reîntregirii
Catedrala ortodoxa, cunoscuta si sub numele de Catedrala Încoronarii, constituie expresia artistica a unitatii noastre nationale realizata prin actul din 1918.
Arhitectura sa, inspirata din biserica domneasca din Tirgoviste, se inscrie in curentul romantic initiat in arta romaneasca in ultimele decenii ale secolului trecut, ce si-a propus valorificarea creatiei artistice medievale de la sud de Carpati.
Constructie impunatoare, ridicata între 1921-1923, dupa planurile arhitectului D.Ghe. Stefanescu, sub conducerea inginerului T. Eremia, aici au fost încoronati suveranii României Mari la data de 15 octombrie 1922, catedrala purtand si numele de Catedrala Incoronarii. Edificiul are forma de cruce greaca înscrisa, cu un pridvor deschis, în interior se patrunde printr-un pronaos dreptunghiular, cu trei unitati de boltire în segment de arc de cerc, un naos îngust si altar. Decoratia pictata în fresca este realizata în spiritul iconografiei traditionale de catre Constantin Petrescu. De o parte si de alta a intrarii apar portretele suveranilor României Mari - regele Ferdinand I Întregitorul si cu sotia sa, Maria - subliniind cu aceasta semnificatia istorica a edificiului. Iconostasul, mobilierul, stranele au fost realizate din lemn de stejar, prezentând aceleasi motive decorative de inspiratie brâncoveneasca. Ansamblul este dominat de un turn -clopotnita, înalt de 58 m, terminat în forma de cupola sprijinita pe coloane. În prezent aici se afla sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia.
Catedrala Romano-Catolica
Ridicata în secolul XIII, este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, îmbinând armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o basilica cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste careu si doua turnuri pe latura de vest, adaugându-se ulterior doua nave în zona transeptului.
Cea mai importanta constructie din epoca Renasterii timpurii din Transilvania este fara îndoiala capela "Lazo", aflata pe latura nordica a catedralei, în interiorul acesteia se afla o bolta cu nervuri gotice târzii, având cheia de bolta decorata cu blazoanele unor personalitati transilvanene. În interiorul catedralei se afla sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, alaturi de cele ale fratelui sau Johannes Miles, a fiului sau mai mare Ladislau (situate în nava laterala sudica) si cele ale reginei Isabella si a fiului sau Ioan Sigismund (situate în nava laterala opusa)
Muzeul Unirii - Cladirea Babilon
Muzeul National al Unirii din Alba Iulia se numara printre cele mai importante institutii muzeale din Romania, atat din punctul de vedere al patrimoniului sau, cat si al prestigiului stiintific. Muzeul este adapostit in Cladirea Babilon din 1968, care prin bogatia plastica a fatadelor reprezinta celui mai important monument de arhitectura romantica din oras.
La origine cladire cu destinatie militara, cladirea Babilon a fost construita intre 1851-1853. Cladirea are 2 etaje si peste 100 de încaperi unde se afla expozitia de baza, depozitele, biblioteca si laboratoarele de restaurare
Inceputurile institutiei sunt legate de "Societatea de istorie, arheologie si stiinte naturale din judetul Alba", infiintata in 1887, care a inaugurat primul sediu al muzeului in actuala cladire a Scolii generale nr. 3, unde au fost adapostite peste 1000 de piese arheologice si numismatice. Colectia a sporit prin activitatea remarcabila a primului director, Adalbert Cserni, care pana la moartea sa in 1916, a efectuat ample cercetari arheologice in diverse puncte ale orasului, editand totodata primele 18 fascicule din publicatia muzeului. Dupa Unirea Transilvaniei cu Romania din 1918, muzeul a beneficiat de sprijinul societatii "Astra", fiind mutat in aripa nord-estica a complexului Catedralei Ortodoxe si inaugurat la 20 mai 1929 sub numele de Muzeul Unirii, colectia sporind cu numeroase piese legate de revolutia din 1848 dar mai ales de actul Marii Uniri. Perioada crizei economice si anii ce i-au urmat au influentat negativ activitatea muzeului albaiulian.
O veritabila renastere a muzeului are loc in 1938, cand Nicolae Iorga il numeste director pe profesorul Ion Berciu, o personalitate erudita si dinamica, care va sti sa utilizeze cu eficienta resursele financiare, atat prin cercetarile arheologice dar mai ales prin fondarea revistei muzeului "Apvlvm" in 1939. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu instaurarea dictaturii comuniste, la conducerea muzeului ajung figuri obscure, urmandu-se astfel principiul antiintelectualist, care a ramas una dintre caracteristicile fundamentale ale politicii culturale din Romania pana in 1989. In 1958 fosta Casa a Armatei, care includea istorica Sala a Unirii, trece in administrarea muzeului. Aniversarea semicentenarului unirii Transilvaniei cu Romania in 1968 la Alba Iulia, a determinat transformarea si restaurarea cladirii "Babilon", datand din 1853, care va adaposti noi sectii expozitionale, institutia primind numele de Muzeul de Istorie Alba Iulia.
Un nou moment aniversar, cel din 1975, cand la Alba Iulia se celebrau 375 de ani de la prima unire realizata de Mihai Viteazu, si 2000 de ani de existenta a orasului, a prilejuit reorganizarea completa a expozitiei de baza a muzeului, intr-un circuit continuu ce cuprindea parterul, etajul I si II ale cladirii "Babilon", institutia revenind la denumirea de Muzeul Unirii. Accentuarea cultului personalitatii lui Ceausescu incepand cu anii ’80 va marca si destinul muzeului albaiulian, in 1987 cadre ale Muzeului de Istorie al P.C.R. si ale Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste procedand la o radicala revizuire ideologica a expozitiei, ale caror urmari nu vor putea fi decat partial inlaturate dupa 1989.
In prezent muzeul se afla intr-un amplu proces de reorganizare a expozitiei sale de baza, in 1998, cu ocazia aniversarii celor 80 de ani de la Marea Unire, reusindu-se totodata si deschiderea expozitiei permanente de etnografie, in spatiile adiacente Salii Unirii.
Monumente istorice
In Alba Iulia se pot gasi o serie de monumente si grupuri statuare de o importanta deosebita atat din punct de vedere istoric cat si arhitectural. In cetate, cele mai importante sunt monumentele dedicate lui Mihai Viteazul si rascoalei de la 1784, precum si cele doua monumente din fata Universitatii dedicate eroilor cazuti in bataliile de la Custozza si pentru apararea orasului. Tot in cetate, in fata salii Unirii se afla un grup statuar cu personalitati de seama care si-au adus contributia la realizarea Marii Uniri.
Monumente si statui se gasesc si in afara zidurilor cetatii, cum ar fi statuia lui IIC Bratianu, statuia lui Mihai Eminescu si monumentul Lupoaica, reprezentand legenda intemeierii Romei.
Statuia ecvestra si basorelieful închinat lui Mihai Viteazul
Amplasata în fata palatului princiar, statuia lui Mihai Viteazul a fost realizata în bronz de catre sculptorul Oscar Han (1968). Amplasat în fata Palatului princiar, în spatele statuii ecvestre, basorelieful a fost realizat de catre Horia Flamandu(1975) si-l reprezinta pe Mihai Viteazul primind omagiile celor trei tari române unite. Basorelieful are o lungime de 6,20 m si o latime de 3 m, iar la baza se afla o placa pe care este însemnat "Aici la Alba Iulia în anul 1600 ca un simbol al dreptului istoric al poporului român de a trai unit, liber si independent s-a înfaptuit prin lupta si vointa neamului, prin vitejia si geniul marelui voievod Mihai Viteazul, maretul act al primei uniri politice a celor trei principate române- Tare Româneasca, Moldova, Transilvania - mai 1975".
Obeliscul
n fata portii a III-a a cetatii a fost ridicat în anul 1937, din initiativa "Astrei" si cu contributia populatiei, un frumos obelisc închinat memoriei conducatorilor rascoalei de la 1784-1785. El a fost realizat din granit de catre arhitectul E. Mihaltan si sculptorul Negrulea. La baza se afla o celula simbolica, în partea de est o Victorie Înaripata tinând în mâna o cununa de lauri, iar în partea de vest un basorelief reprezentându-i de Horea, Closca si Crisan. Pe soclul obeliscului apare inscriptia: "Smerita închinare lui Horea, Closca si Crisan", ceea ce exprima omagiul adus celor trei martiri.
Monumentul Custozza si Monumentul Losenau
În parcul din fata Universitatii I Decembrie 1918 se afla un mic monument ridicat în 1853 în memoria col. Ludwic von Losenau, cazut în lupta împotriva trupelor conduse de generalul Bem.
În acelasi parc din fata Universitatii "1 Decembrie 1918, spre Sala Unirii se afla un monument în forma de mic obelisc împrejmuit cu lanturi grele intercalate de ghiulele de tun. Monumentul a fost dezvelit în 1906 în amintirea soldatilor si ofiterilor din Regimentul 50 infanterie din Alba Iulia, cazuti în batalia de la Custozza în timpul razboiului austro-italian din 1866.
Monumentul de pe Dealul Furcilor
Ridicat în cinstea martirilor rascoalei de la 1784-1785, Horea, Closca si Crisan, monumentul, un obelisc din piatra, marcheaza locul unde au fost trasi pe roata cei trei martiri.
Municipiul Alba Iulia este resedinta judetului Alba si este asezat in centrul podisului ardelean, la 460 5' latitudine nordica si 210 15' longitudine estica, 330 m altitudine, intr-o zona de interferenta a dealurilor ce coboara din Muntii Trascaului cu sesurile din valea cursului mijlociu al Muresului
Orasul propriu-zis este asezat pe prima terasa a Muresului, care formeaza spre est un ses lung de 8-10 km si lat de 2-4 km.
Orasului ii apartin 10.365 ha teren, format din 3500 ha teren arabil, restul fiind pasuni, fanete, vii, livezi si pepiniere pomicole.
Cetatea si constructiile ridicate in ultimii ani pe vatra vechilor asezari se afla pe a doua terasa, cu cca. 18-25 m mai sus. Imprejurimile sunt deosebit de atragatoare, iar clima se caracterizeaza prin veri calduroase, toamne lungi si ierni blande, cu o temperatura medie anuala de +100 C si precipitatii care ating o medie anuala de 650 mm.
Partea de vest a orasului este strajuita de inaltimile impadurite ale Muntilor Metalici cu Varful Mamut (630m). Spre est, peste Mures, se disting dealurile argiloase de culoare rosiatica ale podisului ardelean, erodate de raurile Mures, Sebes si Secas, acestea formand un sir de rape cu forme interesante si vegetatie rara. Spre sud, in zilele senine, se vad culmile muntilor Sebesului, cu Varful Surianul (2245 m) cu Varful lui Patru (2130 m). Orasul este strabatut de soseaua E80, care face legatura intre Deva si Cluj Napoca la o distanta de 380 km. de Bucuresti, 100 km. de Cluj si la 241 km de Arad. Aceasta este ambianta orasului Alba Iulia, unde bogatia pamantului se impleteste armonios cu peisajele variate si odihnitoare.
Populatia orasului este in numar de 66.369 locuitori (2002), compusa din romani 94%, maghiari 3%, rromi 2% si alte nationalitati (germani si evrei) 1%., densitatea medie fiind 63,4 loc/kmp.
Pensionarii
Din datele comunicate de Oficiul de Pensii Alba reiese ca în luna august 2000, numarul pensionarilor din judetul Alba a fost de 102231 persoane, mai mare cu 128 persoane fata de luna anterioara si cu 2924 persoane fata de aceeasi luna a anului trecut.
Populatia si fenomenul demografic
În primele opt luni ale anului 2000 s-au înregistat 2738 nascuti vii si 3075 decedati, rezultând un spor natural negativ de 337 persoane. În perioada similara a anului trecut scaderea populatiei din cauze naturale a fost de 460 persoane. În perioada 1.01-31.08.2000 s-au înregistrat 18 nascuti morti, 1448 casatorii si 410 divorturi.
Structura esantionului dupa statutul ocupational al capului gospodariei pe medii
Marimea medie a unei gospodarii este de 2,4 persoane. În mediul urban sunt mai frecvente gospodariile de 2-3 persoane (60%), în timp ce în mediul rural majoritatea au 1-2 persoane (65,5%). Gospodariile numeroase peste 6 persoane reprezinta numai 5,6% si sunt situate preponderent în mediul rural.
In domeniul ocrotirii sanatatii exista 3 spitale si 23 dispensare medicale, un Leagan de copii, un Complex de recuperare pentru copii cu handicap "Arnsberg" din Alba Iulia.
Cele mai importante orase din judetul Vrancea sunt: Focsani (resedinta de judet), Adjud, Marasesti, Odobesti, Panciu.
Judetul Vrancea este situat in partea central estica a Romaniei, in bazinul inferior al Siretului, in exteriorul Carpatilor Curburii. Este limitat de judetele Covasna (vest), Bacau (nord), Vaslui (nord-est), Galati (est), Braila (sud-est), Buzau (sud)
Formele de relief ale judetului Vrancea pot fi asemuite cu niste trepte uriase, care coboara de la vest spre est, prima treapta este constituita de muntii Vrancei, alcatuiti din culmi si masive cu inaltimi de la 960m la 1873m.Urmatoarea treapta este reprezentata de culmile deluroase, cu altitudini ce incep la 350m si continua variat pina la 1001m. A treia treapta, ca o platforma intinsa pina la cursurile de apa Siret, Trotus si Ramnic - o reprezinta campia.
Clima este continentala, influentata de masele de aer venite din estul, nordul si sudul Europei.
Regiunea seismica cea mai activa din Romania se afla in zona Vrancea, cu epicentrul in comuna Vrancioaia. Potrivit statisticilor, aici se produc zilnic doua cutremure de pamant, cele mai multe imperceptibile simturilor omului. O moderna statie seismica functioneaza in localitatea Vrancioaia.
O imensa resursa a judetului Vrancea o reprezinta padurea, care ocupa aproximativ 38% din teritoriul judetului. Viile pe rod ocupa 6% din suprafata judetului si aproximativ 11% din suprafata viilor pe rod din Romania, in judetul Vrancea fiind cea mai intinsa zona viticola din tara, renumite fiind vinurile de Odobesti, Cotesti, Panciu, Jaristea.
In judetul Vrancea istoria romana, cultura si civilizatia sunt reprezentate deurmatoarele obiective turistice:
- Manastirea Mera - o constructie fortificata construita in 1685; este singura cladire construita in Romania de catre familia Cantemir (patrioti, conducatori si invatatori). - Pivnitele domnest de la Odobesti, construite in 1839 unde se gaseste cea mai mare si bogata colectie de vinuri imbuteliate din Romania, apatinand unitatii Vincon din Focsani. - Biserica de lemn (s-au folosit grinzi de stejar) din satul Prisaca-Valea Sarii, construita in 1770 pe cursul superior al raului Putna. - Muzeul Satului care este o sinteza a traditiilor populare, agricultura traditionala si tehnici artizanale, obiceiuri si conditii de locuit din Vrancea -este situat in Crangul Petresti, la 7 km distanta de Focsani. - Mausoleul Eroilor Romani inchinat soldatilor care au murit pe linia frontului de la Marasesti-Marasti-Soveja-Focsani-Sud, in Primul Razboi Mondial.
Principalele orase: Ramnicu Valcea (resedinta de judet), Baila Govora, Baile Olanesti, Brezoi, Calimanesti, Dragasani, Horezu, Ocnele Mari.
Judetul Valcea este situat in partea central-sudica a Romaniei in sudul Carpatilor Meridionali fiind axat pe raul Olt. Este delimitat de judetele Sibiu, Alba (nord), Arges (est), Olt (sud-est), Dolj (sud-vest), Gorj (vest), Hunedoara (nord-vest)
Clima judetului Valcea este temperat-continentala, cu slabe influente mediteraneene. Resedinta judetului este municipiul Ramnicu Valcea, situat la confluenta raurilor Olt si Olanesti, la poalele dealurilor Capela, Petrisor si Cetatuia.
Judetul Valcea se bucura de o geografie variata, de la dealuri si munti la vai, ceea ce il transforma intr-un microcosmos al tarii. Aproximativ jumatate din teritoriul sau este acoperit de paduri de stejar, fag, conifere sau alta vegetatie forestiera. In partea nordica, muntii reprezinta peisajul dominant, cu inaltimi de peste 2,200 metri.
Judetul Valcea ascunde numeroase resurse minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, sare, precum si ape minerale recunoscute pentru proprietatile lor curative: afectiuni ale aparatului digestiv, diabet, guta, afectiuni ale aparatului renal, afectiuni dermatologice, afectiuni reumatismale.
In judetul Valcea reteaua de obiective turistice consta in monumente culturale, istorice si arhitectonice, multe fiind unice, cum ar fi manastirile Cozia, Horezu, Govora, Bistrita, Dintr-un Lemn, Surpatele, Arnota cat si Palatul Epicopal al Ramnicului. De asemenea se mai gasesc pe Valea Oltului, campuri geto-dacice si daco-romane, Cetatea Buridava sau Calea lui Traian.
Rezervatiile naturale situate la Cozia, Buila, Vanturita si in Muntii Capatana, sunt protejate ca monumente ale naturii , adapostind specii de flora si fauna rare.
In judetul Valcea sunt 6 muzee. Cel mai mare este Muzeul de Istorie din Ramnicul Valcea, cu 50000 de exponate care arata istoria romanilor pe acest pamant. Alte muzee interesante sunt: Memorialul Nicolae Balcescu, aflat in satul sau natal; Muzeul de Arta Ramnicu Valcea, muzeul Gheoghe Magheru din Troianu, Casa Memoriala Anton Pann, Colectia arheologica, carti vechi si arta medievala de la Govora, Muzeul Vinului din Dragasani, Colectia de arta populara etnografica din Bujoreni; Colectia Inatesti, Colectia Gh. D. Anghel din Costesti; Expozitia Gib I. Mihaescu din Dragasani; Colectia Etnografica din Irimesti.
Principalele orase ale judetului Vaslui sunt: Vaslui (resedinta de judet), Barlad, Husi, Negresti.
Judetul Vaslui este situat in estul Romaniei la granita cu Republica Moldova pe cursul mijlociul al raului Barlad. Este limitat de judetele Iasi (nord), Neamt, Bacau, Vrancea (nord), Galati (sud) respectiv de raul Prut si granita cu Republica Moldova in est.
Relieful colinar cu vai serpuitoare si culmi domoale ofera un peisaj placut, blând si reconfortant. Principalele unitati de relief de pe teritoriul judetului sunt Podisul Central Moldovenesc, estul Colinelor Tutovei, dealuri si depresiuni, terase si sesuri.
Clima este continentala, iarna se afla sub efectul maselor de aer rece al anticiclonului siberian si vara al aerului continental si tropical. Desi culmile deluroase oscileaza între 200 si 400 m altitudine, prin lucrari de îmbunatatiri funciare si construirea unor baraje ele sunt prielnice dezvoltarii sectorului agricol (în special pomicultura, viticultura, piscicultura, apicultura si cresterea animalelor).
Populatia totalã a judetului, potrivit datelor recensãmântului din 2002, este de 455.049 de locuitori (2,098% din populatia tãrii si 12,3% din populatia Regiunii Nord-Est). 49,73% din populatie sunt bãrbati si 50,27% – femei. Procentajul populatiei urbane este mai mic decât media nationalã (39,3%, fatã de 52,74% pe plan national), însã grupa de vârstã 0-19 ani este mai bine reprezentatã în judetul Vaslui decât pe plan national: 29,46%, fatã de 25,17%.
Este un tinut cu o istorie bogata, cu numeroase dovezi ale existentei multimilenare a poporului român, ale luptei pentru dreptate sociala, pentru unitate si independenta
Principalele orase din judetul Tulcea sunt: Tulcea (resedinta de judet), Babadag, Isaccea, Macin, Sulina.
Judetul Tulcea este situat in partea de est a Romaniei, in nordul Dobrogei. Este delimitat de judetele Constanta (sud), Braila (vest) si Galati (nord-est) precum si de Bratul Chilia respectiv granita cu Ucraina in nord si Marea Neagra in est.
Din suprafata totala a judetului, 3446 kmp reprezinta suprafata umeda constituita din Delta Dunarii si Complexul Lagunar Razim-Sinoe.
Relieful judetului cuprinde, de asemenea, Horstul Dobrogean, rest al cutarilor hercinice, care se prezinta ca un platou tipic, ce determina existenta a 3 zone biogeografice: stepa, padurea de stepa si padurea.
Descoperirile arheologice de pe teritoriul judetului Tulcea au pus în lumina urme de locuire cu o vechime de cca. 110.000 ani. Pe harta arheologica a judetului, vestigiile culturilor Hamangia, Gumelnita si traco-dacica, ale cetatilor geto-dacice si marilor constructii edilitare romane ofera importante marturii documentare ale vietii materiale si spirituale pe aceste meleaguri.
În judetul Tulcea locuiesc 256.491 persoane, cu 4,5% mai putin decât la recensamântul din 1992. În perioada 1996 – 2002 populatia judetului a scazut cu 5429 persoane. Judetul are cea mai mica densitate, 30,4 locuitori/kmp, fata de media pe tara de 91 locuitori/kmp, acest lucru datorându-se suprafetei mari acoperita de ape . Pe teritoriul judetului convietuiesc în armonie, de secole, circa 17 etnii ale caror obiceiuri si credinte au fost integrate în viata culturala si spirituala a regiunii. Din datele pe anul 2002, rezulta ca 90% din populatie s-a declarat de etnie româna si 10% de alta etnie, cele mai numeroase grupuri etnice fiind reprezentate de rusi si lipoveni – 6,3% din populatia stabila, turci si tatari – 1,4%, rromi – 0,9%, greci – 0,7%. Dintr-un total de 92.900 persoane ocupate, domeniul cu cea mai mare pondere este agricultura – 46,3%. Se înregistreaza o crestere a numarului persoanelor ocupate de la 90.800 în anul 2000, la 92.900 în anul 2002.
Principalele orase ale judetului Timis sunt: Timisoara (resedinta de judet), Buzias, Deta, Faget, Jimbolia, Lugoj, Sannicolau Mare.
Judetul Timis este situat in partea vestica a Romaniei in Campia de Vest la granita cu Ungaria si Serbia. Este limitat de judetele: Arad (nord), Hunedoara (est), Caras-Severin (sud-est) precum si de granita cu Ungaria si Serbia in vest.
Judetul Timis, cel mai mare judet al Romaniei, cu o suprafata de 8.697 km patrati, beneficiaza de o clima temperata, are doua treimi din teritoriu acoperite cu campii traversate de raurile Timis, Bega si Barzava. La est campia se ridica bland printre dealuri acoperite de vii si livezi spre inaltimile medii ale Muntilor Poiana Ruscai (1300-1400m).
Judetul este populat de peste 690.000 locuitori, peste 60% dintre acestia traiesc in zona urbana reprezentata de doua municipii - Timisoara si Lugoj si cinci orase - Buzias, Deta, Jimbolia, Sannicolau Mare si Faget. Dupa nationalitate 80,1% sunt romani, 9% - unguri, 3,8 % - germani, 2,4 % - sarbi, etc. Capitala judetului - Timisoara, al patrulea oras ca marime al tarii - este un important centru istoric, economic, financiar, cultural si stiintific, adevarata poarta a Romaniei spre Europa Occidentala.
Continuitatea vietii pe aceste meleaguri este atestata înca din cele mai vechi timpuri, judetul Timis apartinând statului dac (sec. II î.Ch.) iar, mai apoi, Imperiului Roman (sec. II - III d.Ch.).
Regiunea istorica Banat, din care face parte si judetul Timis, a cunoscut un fenomen de feudalizare timpurie, în secolul al XI-lea, existând un voievodat românesc condus de Glad, cu capitala la Morisena (localitatea actuala Cenad). Doua secole mai târziu, este consemnata existenta cetatii "Castrum Timissiensis" - Timisoara. În anul 1552, Banatul este cucerit de ostile otomane conduse de Soliman Pasa si ramâne timp de 164 de ani sub stapânire turceasca, respectiv pâna în anul 1716, când Timisoara este eliberata de Armata Imperiala Austriaca.
Dupa cucerirea Timisoarei de catre trupele austriece, Banatul devine domeniu al Coroanei Habsburgice, având loc colonizari masive cu populatie de origine germanica, ceea ce modifica profilul etnic al regiunii si imprima o noua dinamica a dezvoltarii economice. Secolul al XVIII-lea este perioada marilor transformari, materializate în vaste lucrari de constructii, ceea ce face ca judetul Timis sa se integreze zonei de civilizatie a Europei Centrale.
Dupa Primul Razboi Mondial si unirea cu Regatul României (1918), urmeaza o perioada prospera în care se înfiinteaza primele intitutii de învatamânt superior si creste numarul institutiilor culturale. Aceasta evolutie pozitiva este însa întrerupta brutal de cel de-al al Doilea Razboi Mondial. Judetul Timis este reînfiintat în anul 1968, în structura si pe teritoriul pe care-l ocupa si în prezent. Istoria contemporana este semnata de Timisoara în decembrie 1989 când timisorenii, nemaisuportând opresiunile si privatiunile regimului comunist au aprins scânteia revolutiei din România. Timisoara devine astfel un simbol al curajului si sacrificiului uman primind titulatura de „oras martir al României“.
Turismul în judetul Timis este reprezentat de un potential natural diversificat, etajat, de la culmile plesuve ale Muntilor Poiana Ruscai pâna la Câmpia Timisului, de varietatea faunei si florei. Pitorescul zonei montane, izvoarele de ape minerale si termale, recunoscute pretutindeni pentru calitatile lor curative, fondul cinegetic si piscicol bogat, precum si varietatea elementelor de arhitectura, arta populara si folclor asigura oferte de turism pe gustul fiecaruia.
Turismul balnear si de agrement se poate practica în orasul statiune Buzias, în municipiul Timisoara, orasul Deta, precum si în localitatile Calacea, Teremia Mare si Lovrin.
Muntii Poiana Ruscai, cu o altitudine de peste 600 m, reprezinta o zona cu un potential turistic deosebit, dat de valoarea cadrului natural si peisagistic deosebit, zona fiind adecvata pentru recreere si drumetii. Zonele cu un bogat fond cinegetic (Banloc, Bogda, Brestea, Cheveresu Mare, Dumbrava, Giroc, Hitias, Padureni, Peciu Nou, Pischia, Remetea Mica, Silagiu), precum si cele cu un fond piscicol diversificat (Bega - Luncani, Bega - Tomesti - Românesti, Bega - Poieni, Bega – Margina, Timis – Cebza, Timis – Costeiu) reprezinta un potential remarcabil, foarte apreciat de iubitorii vânatorii si pescuitului
sportiv. Potentialul agroturistic ridicat din zona rurala determina deja organizarea si crearea ofertelor de pensiune si produse turistice adecvate în special în raza comunelor Margina, Curtea, Pietroasa si Tomesti care, prin pastrarea traditiilor specifice si asezarea în zona premontana si montana într-o pozitie favorizata, fac ca viata culturala desfasurata pe aceste meleaguri sa fie deosebit de bogata. Oferta turistica este completata cu traditii, evenimente culturale, monumente si ansambluri arhitecturale care se gasesc atât în Timisoara (ansamblul Secession, nucleul istoric al cartierului Fabric, Casa Contelui Mercy, Casa printului Eugeniu de Savoya, Claustrul Manastirii Franciscanilor, podul metalic proiectat de inginerul Eiffel, Cazinoul Militar, Palatul Baroc), cât si în alte localitati: la Ciacova se poate admira "Cula Ciacovei", având cinci secole de existenta; Castelul Reginei Elisabeta de la Banloc; Castelul contelui Mercy de la Carani. Printre ansamblurile manastiresti se remarca bisericile de lemn din localitatile Pietroasa, Dragomiresti, Poieni, Margina, Curtea, Lucaret, Hezeris, Românesti, Zolt. În satul Partos se afla Manastirea Partos, care dateaza din secolul al XIV-lea, la Cebza este o biserica de lemn ridicata în 1759, iar în apropiere de Semlacu Mic se afla Manastirea Saraca, declarata monument istoric.
